Actualitate
Autoutilitară răsturnată în șanț pe DN1, lângă Teiuș, după impactul cu un autoturism
Un accident rutier s-a petrecut, în cursul acestei după-amiezi, pe DN1, la ieșirea din Teiuș. Din informațiile de la fața locului, au fost implicate un autoturism marca Skoda cu numere de Cluj și o autoutilitară marca Volkswagen cu numere de Alba.
În urma impactului, cele două mașini au ajuns în șanț, una dintre ele (duba) fiind răsturnată.
Potrivit IPJ Alba, nu au fost înregistrate victime.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.
Revenim cu amănunte.
Actualitate
Două femei din Teiuș, reținute după ce ar fi folosit fără drept un card bancar care nu le aparținea
Două femei din Teiuș, în vârstă de 45 și 24 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate într-un dosar penal privind însușirea unui bun găsit și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Potrivit polițiștilor, cele două femei ar fi folosit fără drept cardul bancar al unei femei de 49 de ani, din Teiuș, care îl pierduse. Incidentul a fost sesizat poliției în data de 31 august 2026, când femeia a reclamat și faptul că, între timp, ar fi fost efectuate mai multe tranzacții bancare cu cardul său.
Din cercetări a rezultat că, în data de 27 august 2026, cele două suspecte ar fi efectuat mai multe operațiuni bancare în mediul online, folosind cardul fără acordul titularului. Valoarea totală a tranzacțiilor reclamate se ridică la 1.908,63 de lei.
Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Aiud. Acțiunea s-a desfășurat în orașul Teiuș și a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Blaj și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În urma probatoriului administrat, cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore și depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a întregii activități infracționale.
Actualitate
Bărbat de 32 de ani din Teiuș, reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție. Nu ar fi păstrat distanța de 15 metri față de o femeie
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi încălcat măsurile stabilite printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 14 septembrie 2026, bărbatul ar fi încălcat obligația de a păstra o distanță de cel puțin 15 metri față de o femeie în vârstă de 31 de ani.
Ordinul de protecție fusese emis de Judecătoria Aiud la data de 27 mai 2026, pentru o perioadă de șase luni.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Teiuș au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.
Actualitate
Sâmbătă, 5 septembrie 2026: „Belșug Teiușean”, o nouă ediție a sărbătorii roadelor toamnei, la Teiuș
Piața agroalimentară din orașul Teiuș va găzdui sâmbătă, 5 septembrie 2026, o nouă ediție a tradiționalului eveniment „Belșug Teiușean”. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Teiuș și îi invită pe localnici să se bucure de roadele toamnei și de produsele pregătite în gospodăriile din oraș.

Evenimentul va începe la ora 09:00, când piața se va transforma într-un spațiu dedicat producătorilor locali. Vizitatorii vor putea descoperi și cumpăra legume și fructe proaspete, miere, conserve, murături, produse de panificație, dar și alte bunătăți pregătite de gospodarii teiușeni.
Pe lângă expoziția cu vânzare, programul va include și momente artistice și folclorice. Ansamblul „Dor Teiușean” va susține un program de cântece și dansuri populare, iar elevii din oraș vor pregăti, la rândul lor, un moment artistic specific evenimentului.
Sărbătoarea se va încheia cu premierea celor mai gospodari producători locali, în semn de apreciere pentru munca și priceperea acestora.
„Belșug Teiușean” își propune, astfel, să aducă în prim-plan tradițiile locale, produsele din gospodăriile teiușenilor și spiritul comunității, într-o zi dedicată roadelor și oamenilor care le-au cultivat.
Actualitate
Șofer de 63 de ani din Teiuș, prins băut la volan pe DN 1, în zona Oiejdea
Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Teiuș, este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc miercuri, 26 august 2026, în jurul orei 17:50, pe DN 1, la kilometrul 394, în apropierea localității Oiejdea.
Polițiștii Serviciului Rutier Alba au oprit autoturismul pentru un control de rutină, iar șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro





















