Actualitate
Alteţa Sa Regală, Prinţul Charles este așteptat sâmbătă la Teiuş
Potrivit primarului orașului Teiuș, Mirel Hălălai, e posibil ca sâmbătă, 3 iunie, comunitatea din localitate să primească vizita Prințului Charles.
”Nu avem încă o confirmare oficială a vizitei Prințului Charles la Teiuș, e posibilă să vină pentru o scurtă vizită privată de 10-15 minute. Nu știm încă la ce oră va ajunge aici, e posibil să ajungă sâmbătă, 3 iunie. Sperăm să primim mai multe date despre această vizită în zilele următoare”, a declarat primarul Mirel Hălălai. El a adăugat că e posibil ca vizita Prințului Charles să cuprindă un popas la Biserica greco-catolică din Teiuș.
• Un edificiu declarat monument istoric
Biserica greco-catolică din Teiuș este cea mai veche ctitorie a strămoșilor familiei Rațiu și a stră-străbunicilor M.S. Regina Elisabeta a II-a. Biserica Română Unită din Teiuș, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a fost ctitorită în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (probabil între anii 1586-1598), de către ramura din Teiuș a familiei nobiliare Rațiu.
Edificiul din orașul Teiuș este declarat monument istoric. Potrivit datelor istorice, biserica românească de secol XVI din Teiuș este o ctitorie a nobililor români Petru Rácz I., soția sa domnița Zamfira și Mihail Rácz. Șematismul Arhidiocezei Mitropolitane Greco-Catolice din Alba Iulia și Făgăraș, de la anul 1900, consemnează:
”La Teiuș exista o biserică de piatră construită în anul 1500, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Exista și o casă parohială din piatră construită în anul 1866. Parohia avea și o școală confesională, pentru băieți și fete. Școala din Teiuș, cu clădire de piatră, în anul 1800 avea o vechime de 45 de ani, ceea ce dă ca dată a înființării ei anul 1755. Școala avea 225 de elevi, 115 băieți și 110 fete. În anul 1710, episcopul romano-catolic din Alba-Iulia, Ignatiu Winkler relatează că Paul Zold a donat două fonduri nobiliare celor trei biserici din Teiuș, adică bisericii romano-catolice, bisericii românești și oratorului evanghelic. În anul 1733, în Teiuș erau 8 familii de religie greco-catolică, adică 40 de suflete care aveau biserică și casă parohială.”
În arealul Teiușului mai dăinuie până astăzi doar trei biserici românești medievale din piatră: Biserica veche a Mănăstirii Râmeț, din sec. al XIII-lea; Biserica Episcopală din Geoagiu de Sus, ctitorită înainte de anul 1529 de Radu de la Afumați, Voievodul Țării Românești și Biserica greco-catolică din Teiuș, ctitorită înainte de anul 1599.
Actualitate
Șofer din Teiuș, reținut după ce a fost depistat cu 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un bărbat de 41 de ani din Teiuș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii l-au oprit pentru control în jurul orei 11.30, pe strada Clujului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările continuă.
Actualitate
Un polițist rutier din Teiuș a refuzat o mita de 50 de euro și a sesizat autoritățile anticorupție
Un polițist din cadrul Poliției Orașului Teiuș a refuzat o mită de 50 de euro oferită de un șofer oprit în trafic și a sesizat de îndată structura anticorupție.

Incidentul a avut loc la data de 2 octombrie 2026, în timp ce agentul desfășura activități de control rutier. Polițistul a oprit un conducător auto care prezenta semne vădite ale consumului de alcool.
În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrată o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când agentul i-a comunicat șoferului măsurile legale care urmau să fie dispuse, acesta i-ar fi oferit suma de 50 de euro pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul de tip bodycam aflat în dotarea polițistului.
Agentul a refuzat banii și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Alba. Ulterior, polițiștii anticorupție au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă, pentru desfășurarea activităților procedurale specifice constatării unei situații de flagrant.
Cercetările și activitățile procedurale sunt în desfășurare, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor persoanelor implicate.
Actualitate
Bărbat de 40 de ani, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție, la Teiuș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Teiuș, a fost reținut pentru 24 de ore, la 1 octombrie 2026, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de 15 metri de imobilul în care locuiește fosta sa parteneră, în vârstă de 38 de ani. Prin acest gest, el ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Aiud, valabil în perioada 25 septembrie 2026 – 25 martie 2027.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.
Actualitate
Accident pe DN 14B, la Teiuș, provocat de un șofer cu 0,60 mg/l alcool în aerul expirat
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în dimineața zilei de 25 septembrie 2026, pe DN 14B, în apropiere de Teiuș.

Polițiștii din Teiuș au fost sesizați prin SNUAU 112, în jurul orei 07.45, cu privire la producerea evenimentului rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș, conducea un autoturism pe direcția Teiuș–Blaj.
La kilometrul 4+20 de metri, tânărul ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autocamion care tracta o remorcă, moment în care ar fi acroșat ansamblul de vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, șoferul autocamionului, un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, a avut rezultat negativ.
-



Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro



















