Administrație
Administrația din Teiuș este pe cale de a investii în confortul cetățenilor peste 42 milioane de lei
În aproximativ șase ani administrația locală a orașului Teiuș are de gând să cheltuiască peste 42 de milioane de lei pentru a ridica gradul de confort a cetățenilor.
Potrivit conceptului „confortul cetățenilor ocupă primul punct pe ordinea de zi a oricărui edil” deviza după care se ghidează domnul Mirel Vasile Hălălai, primarul orașului Teiuș, acesta se face „luntre și punte” pentru a obține fondurile necesare în atingerea acestui scop.
Așa se explică suma mare de care se vorbește în titlu și faptul că în ultimii ani primarul a demarat lucrările de reabilitare a clădirilor învăţământului din orașul pe care-l gospodăreşte obținând pentru acestea și fiind pe cale să cheltuiască suma de aproximativ 10,1 milioane de lei.
Pe lângă aceasta domnul Mirel Vasile Hălălăi ne-a informat că sunt într-o fază avansată lucrările de construcție a podului rutier care va lega peste râul Mureș localitatea Căpud de centrul administrativ Teiuș care beneficiază de o finanțare PNDL 3.255.154 lei
și că în continuare se lucrează pentru modernizarea străzilor pentru care, tot prin același program a obținut o finanțare de peste 12 milioane de lei, mai precis 12.185.088 lei.
Și, pentru că niciodată un edil nu poate și mulţumit, Mirel Vasile Hălălai ne-a mărturisit că are de gând să pornească cel mai mare plan de regenerare urbană pentru care este pe cale de a obține impresionanta sumă de 17,1 milioane de lei.
Potrivit lui Mirel Vasile Hălălai „Regenerarea urbane reprezintă aducerea la viață a zonelor urbane cu fortul cooperativ al municipalităților, proprietarilor și alților actori implicați în vederea îmbunătățirii condiţiilor de trai, a creșterii calității mediului și a climatului social și întărirea economiei locale. Încercăm prin acest program să reconvertim unele zone cu clădiri dezafectate, amenajarea zonelor verzi și de agrement, ecologizarea și refuncționalizarea acestora. Proiectul se adresează în mod direct cetățeanului care într-o democrație trebuie pus pe primul loc”.
Dorel Lazăr

Administrație
A fost semnat contractul de execuție lucrări pentru Centrul comunitar integrat Teiuș
Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primariei orașului Teiuș a fost semnat contractul de executie lucrari pentru „Construcție centru comunitar integrat Teiuș”, o lucrare ce va permite cresterea accesului concetatenilor la servicii medicale, servicii de asistență socială sau activități de telemedicină.
„La capitolul sănătatea concetătenilor noștri, Teiușul face un pas important! Astăzi, la sediul primariei noastre s-a semnat contractul de executie lucrari pentru „Construire centru comunitar integrat Teiuș”, o lucrare ce va permite în scurt timp creșterea accesului concetățenilor noștri la servicii medicale, la servicii de asistență socială, activități de telemedicină, etc. Proiectul este dezvoltat prin P.N.R.R, dar și prin contribuția proprie a Primariei. Suprafața totală construită va fi de 174,64 metri patrați, prevazută cu toate dotarile necesare bunei desfasurari a activității iar valoarea depășește suma de 1,74 milioane lei, lucrarea fiind atribuită prin licitatie publică, firmei Lincoln Plus S.R.L.”, a transmis primarul oralului Teiuș, Mirel Hălălai.
Administrație
Lucrări de marcaj rutier și întreținere a spațiilor verzi, la Teiuș
Zilele acestea, la Teiuș se desfășoară lucrări de marcaj rutier și de întreținere a spațiilor verzi. Este vorba despre lucrări specifice pentru administrarea domeniului public.
„Spatiile verzi sunt „plamânii” unui oraș care se respectă, iar Teiusul este constient de acest lucru si administratia locală se preocupă de intretinerea lor, lucru ce presupune muncă si resurse!
Pentru siguranta si protectia cetătenilor in primul rând, pentru un trafic auto sigur, in oraș se refac marcajele rutiere, treceri de pietoni si zone de parcare si transport in comun din oraș!”, au transmis reprezentanții Primăriei Teiuș.
Administrație
A început modernizarea stațiior de autobuz din orașul Teiuș și localitățile aparținătoare
Primăria Teiuș anunță că în aceste zile se execută lucări de modernizare a stațiilor de autobuz din orașul Teiuș și satele aparținătoare, Beldiu, Căpud și Pețelca și cartierul Coșlariu Nou.
„Primăria Teiuș în parteneriat cu S.T.P. Alba, societate de transport care deservește și rute din orașul nostru, susținute de administrația locală teiușeana, modernizăm stațiile de autobuz din orașul nostru, inclusiv satele aparținătoare Beldiu, Căpud, Pețelca și cartierul Coșlariu Nou. Stațiile noi asigură condiții pentru protecția la intemperii a celor ce folosesc transportul în comun și dau un aspect civilizat zonei și orașului nostru! Haideți să le folosim într-un mod civilizat, fară afișe, mâzgaleli sau deteriorări, aratând astfel că știm să respectăm muncă și eforturile administrației locale de a avea un oraș cochet și curat!”, au transmis reprezentanții Primăriei Teiuș.
Administrație
Au început lucrările de reabilitare a halei de lactate din Piața Agroalimentară Teiuș
La Teiuș au început lucrările la hala de lactate din piața agroalimentară, au anunțat reprezentanții primăriei. Clădirea va fi reabilitată și dotată cu echipamente noi.
Primele lucrări vizează înlocuirea instalației electrice și a ușii de intrare, apoi se va zugrăvi și dota cu vitrine frigorifice noi.
„Mâinile pricepute ale colegilor noștri au ,,luat în primire” hala de lactate a pieței agroalimentare! Se înlocuiește ușa de intrare, instalația electrică, se refac pervazele, se repară și zugrăvesc pereții. În scurt timp, vom monta noile vitrine frigorifice pentru expunerea și vânzarea produselor perisabile în condiții moderne care să satisfacă normele de igienă, iar hala va beneficia de un sistem modern de încălzire-climatizare tip inverter, totul în folosul și cu grijă față de cumpărători, dar și de producătorii autohtoni care ne aprovizionează cu produse naturale și sănătoase în fiecare miercuri a săptămânii!”, au transmis reprezentanții administrației locale teiușene.
-
Mondenacum 11 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-
Mondenacum o lună
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | teiusinfo.ro
-
Actualitateacum o lună
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025 | teiusinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-
Din Județacum 3 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | teiusinfo.ro