Învățământ-Cultură
Activitate educativă dedicată creșterii siguranței în mediul școlar, la Liceul Teoretic Teiuș
Elevii de la Liceul Teoretic Teiuș, au participat la o activitate preventiv-educativă menită să crească nivelul de siguranță în mediul școlar și să prevină comportamentele violente.

Întâlnirea a fost susținută de un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Teiuș, care le-a vorbit copiilor despre respectul reciproc, gestionarea pașnică a conflictelor, regulile de comportament în școală și rolul polițistului în comunitate.
„În cadrul unei activități preventive desfășurate la Liceul Teoretic Teiuș, județul Alba, elevii din ciclul primar au participat la o întâlnire educativă dedicată creșterii siguranței în mediul școlar și conștientizării consecințelor asociate oricăror fapte de violență.
Activitatea a fost susținută de agent de poliție David Marius Alexandru, din cadrul Poliției Orașului Teiuș – Poliția de proximitate, care a discutat cu elevii, pe înțelesul lor, despre:
– importanța respectului reciproc
– gestionarea pașnică a conflictelor
– regulile de comportament în școală și în afara ei
– rolul polițistului în comunitate
Prin dialog deschis și exemple adaptate vârstei copiilor, elevii au fost încurajați să adopte comportamente responsabile și să contribuie activ la menținerea unui climat școlar sigur și prietenos”, se arată într-o postare publicată de Liceul Teoretic Teiuș.


Învățământ-Cultură
Două eleve de la Liceul Teoretic Teiuș, PREMIUL I la Concursul național „Societatea românească – societate europeană”
Două eleve de la Liceul Teoretic Teiuș, Oprea Roxana Maria și Zaharia Sînziana Alexandra, au reușit să obțină Premiul I la Concursul național interdisciplinar „Societatea românească – societate europeană”, ediția 2026.


Ele au participat în cadrul Secțiunii D.2.4 – Concurs de creație literară, poezie în limba franceză. Doamna profesor coordonator Săsărman Georgeta Adriana a fost coordonatorul celor două tinere.
Liceul Teoretic Teiuș a publicat următorul mesaj despre reușita celor două tinere:
„Avem o veste extraordinară care ne umple inimile de bucurie! Elevele noastre, Oprea Roxana Maria și Zaharia Sînziana Alexandra, au obținut PREMIUL I la prestigiosul Concurs național interdisciplinar „Societatea românească – societate europeană”.
Acestea au strălucit în cadrul Secțiunii D.2.4 – Concurs de creație literară (poezie în limba franceză), demonstrând nu doar un talent literar deosebit, ci și o sensibilitate aparte exprimată în limba lui Voltaire.
În spatele acestui rezultat de excepție se află multă muncă și un ghidaj de excepție. Felicitări alese doamnei profesor coordonator Săsărman Georgeta Adriana pentru dedicare, profesionalism și pentru că a știut să cultive frumosul în inimile tinerelor noastre competitoare!
Evenimentul, organizat de Centrul de Excelență Alba, a reunit minți strălucite și creative, făcând ca performanța fetelor de la Liceul Teoretic Teiuș să fie cu atât mai valoroasă.
Felicitări, Roxana și Sînziana! Ne-ați demonstrat încă o dată că prin pasiune, perseverență și multă muncă, excelența nu are granițe. Suntem extrem de mândri de voi!”
Învățământ-Cultură
Performanță remarcabilă pentru Liceul Teoretic Teiuș la Olimpiada Națională de Geografie
Cu un rezultat remarcabil de 84 de puncte obținute la faza națională a Olimpiadei Naționale de Geografie, desfășurată la Hunedoara în perioada 5–10 aprilie 2026, elevul Rareș Moldovan, din clasa a VIII-a, a reprezentat cu cinste atât Liceul Teoretic Teiuș, cât și județul Alba.


„Această performanță deosebită este rodul muncii susținute, al pasiunii pentru cunoaștere și al îndrumării atente oferite de profesorii coordonatori Maria Petri și Sanda Jude, cărora le adresăm sincere felicitări și mulțumiri pentru implicare și dedicare. Suntem mândri de reușita lui Rareș și îi dorim mult succes în toate competițiile viitoare! Bravo, Rareș! Felicitări tuturor celor care au contribuit la această frumoasă realizare!”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic Teiuș.
Învățământ-Cultură
Carla Geantă, elevă a Școlii Gimnaziale „Nicolae Drăgan” din Galda de Jos, mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză
Carla Geantă, elevă la Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” din Galda de Jos, a obținut un rezultat impresionant: mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză. Eleva a fost coordonată de doamna profesoară Mirela Perța.


„Felicitări pentru această realizare impresionantă! Geantă Carla, eleva școlii noastre din clasa a VIII-a ne-a reprezentat cu mândrie și a obținut MENȚIUNE la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză. Talentul, dedicarea și perseverența au fost răsplătite cu un rezultat pe măsură. Felicitări și doamnei prof Mirela Perța! Felicitări, Carla! Suntem mândri de tine și îți dorim un viitor strălucit încununat de multe victorii”, se arată într-un mesaj publicat de Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” Galda de Jos.
Învățământ-Cultură
Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română
Eleva Ayana Maria Rancea, din clasa a XII-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut Premiul Special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română – etapa națională, desfășurată la Botoșani.


„Rancea Ayana Maria – performanță de excepție la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, pentru Liceul Teoretic Teiuș!
Eleva Rancea Ayana Maria, clasa a XII-a a obținut Premiul Special la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română – etapa națională, desfășurată la Botoșani, în 2026.
Această realizare remarcabilă reflectă nu doar rigoarea studiului, ci și talentul, sensibilitatea și creativitatea care definesc excelența în domeniul literar.
Etapa Națională din acest an și-a propus să celebreze nu doar corectitudinea gramaticală, ci mai ales creativitatea critică. „Ne dorim ca acest spațiu să fie locul unde excelența întâlnește entuziasmul, unde pasiunea pentru lectură și interpretare prinde glas” au declarat organizatorii.
Felicitări, Ayana, pentru această reușită deosebită!
Felicitări, prof. Romina Popa și tuturor celor care susțin performanța!”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic Teiuș.
-



Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniURARI, FELICITARI și MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro































