Știri din zonă
25 de tineri şi adulţi din parohia Tibru au efectuat o vizită la aşezămintele sociale de la mănăstirea Dumbrava
În cursul zilei de sâmbătă, 16 aprilie 2016, un grup de 25 de tineri şi adulţi din parohia Tibru, Protopopiatul Alba Iulia, au efectuat o vizită la aşezămintele sociale de la mănăstirea Dumbrava. Acţiunea este o încununare a unui proiect social demarat în parohie la începutul Postului Mare, prin care credincioşii au fost provocaţi să fie sensibili la nevoile celor fară familie.
În duminica dinaintea începerii Postului Mare, părintele paroh ajutat de tinerii parohiei, au proiectat în biserică un documentar despre serviciile de asistenţă socială ale Bisericii, căruia i s-a alăturat îndemnul de a identifica un asezământ social care să fie vizitat şi sprijinit, în perioada postului. Dacă până acum se făceau colecte în parohie şi apoi se trimiteau bunurile către anumite centre sociale, de data aceasta s-a dorit ceva mai mult în sensul de a te şi vedea şi interacţiona cu cel căruia îi dăruieşti. În acest sens fiecare enoriaş a fost îndemnat să se debaraseze de îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte bunuri care sunt aşezate de bună vreme prin dulapuri sau magazii şi să le dăruiască celor care au nevoie, având în minte cuvintele Mântuitorului, care ne îndeamnă „să ne facem comori în cer unde moliile şi rugina nu le strică” şi parafrazându-l pe Sf. Vasile cel Mare să ştie că bunurile care stau depozitate şi nu le folosim zilnic, nu sunt ale noastre ci ale săracilor. Un punct important în cadrul acestui proiect a fost sensibilizarea copiilor să fie filantropi şi să-şi dăruiască jucăriile altor copii care nu au părinţi să le dăruiască o jucărie ori de cîte ori îşi doresc.
În acest sens la data mai sus menţionată o delegaţie a parohiei a transportat la Dumbrava bunurile colectate şi le-a dăruit aşezămintelor sociale ale mănăstirii. Următoarea parte a vizitei a constat dintr-o activitate de socializare cu copiii şi tinerii instituţionalizaţi la Dumbrava în cadrul căreia tinerii din Tibru au jucat fotbal cu cei din aşezămintele sociale, iar adulţii au interacţionat cu copiii asistaţi în aceste aşezăminte.
„Acţiunea se doreşte să fie un exemplu de „bune practici” pentru toţi creştinii, conştientizând că doar prin astfel de mici gesturi vom face exerciţii concrete pentru împlinirea marii porunci a iubirii „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
Paroh,
Pr. Tudor Man
Știri din zonă
Bărbat din Galda de Jos, reținut după ce a fost prins băut la volan pe DN 1. Alcoolemia indicată de etilotest: 1,04 mg/l
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Galda de Jos, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de polițiștii rutieri conducând sub influența alcoolului, pe DN 1, în zona localității Sântimbru.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 18 octombrie 2026, în jurul orei 06:25, când polițiștii Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control un autoturism care circula pe DN 1, la kilometrul 387.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor necesare stabilirii alcoolemiei.
La data de 18 octombrie, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În cursul zilei de 19 octombrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de polițiști.
Știri din zonă
Bărbat din Sântimbru, reținut într-un dosar privind vânzarea de detergent cu etichete contrafăcute
Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Sântimbru a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru contrafacerea și comercializarea unor produse care ar fi purtat, fără drept, însemnele unor mărci înregistrate.

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, la 9 octombrie, patru percheziții domiciliare în localitate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Potrivit anchetatorilor, în cursul acestui an, bărbatul ar fi îmbuteliat detergent lichid în recipiente de 3 și 5 litri, pe care ar fi aplicat etichete cu însemnele unor mărci comerciale cunoscute. Produsele ar fi fost apoi puse în vânzare.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 898 de folii cu etichete autocolante și un telefon mobil. De asemenea, autoritățile au indisponibilizat 21.211 litri de detergent lichid.
Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba. Cercetările continuă, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Știri din zonă
Incendiu la o balotieră, în zona balastierei din Sântimbru. Intervin pompierii militari din Alba Iulia
Detașamentul de Pompieri Alba Iulia intervine, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Sântimbru, în zona balastierei.

Potrivit informațiilor preliminare, focul ar fi cuprins o balotieră. La locul intervenției a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până în acest moment nu au fost comunicate informații privind existența unor victime sau despre valoarea pagubelor.
ACTUALIZARE: „Incendiul a fost stins”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost acroșat de un autoturism pe DC 75, la Stremț
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs sâmbătă, 3 octombrie 2026, în jurul orei 15:50, pe DC 75, în apropierea localității Stremț.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Teiuș au fost sesizați cu privire la producerea accidentului și s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.
Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Sibiu, conducea un autoturism pe strada Florilor din Stremț. Acesta ar fi pătruns în intersecția cu DC 75, moment în care a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Geomal, județul Alba.
În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-



Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | teiusinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | teiusinfo.ro
-



Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | teiusinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | teiusinfo.ro


























