Rămâi conectat

Actualitate

Seria de concerte din proiectul “Dansul, esența vieții” continuă, sâmbătă, la Căminul Cultural din Teiuș

Publicat

în

dansul-esenta-vietii-teius-mai-2015Seria de concerte din proiectul “Dansul, esența vieții” va continua sâmbătă, 30 mai 2015, orele 18, la Căminul Cultural din Teiuș, unde fanii hip-hop-ului vor avea parte de un nou eveniment memorabil, cu afterparty în Bizar Cafe. Intrarea este liberă.

Două spectacole de amploare au loc luna aceasta în județul Alba în cadrul proiectului „Dansul, esența vieții”, proiect inițiat de membrii echipei Bboys (formată din liceeni ai Colegiului Economic “Dionisie Pop Marțian”) și finanțat de Fundația Comunitară Alba prin programul YouthBank.

„Dansul, esența vieții” se încadrează în categoria proiectelor dedicate artei și are în centrul lui două spectacole de amploare destinate atât tinerilor, cât și adulților care vor să asculte muzică de bună calitate și să urmărească un show pe cinste. Echipa de proiect și-a propus promovarea tinerelor talente și a mișcării hip-hop în Alba, dar și înființarea unei trupe de breakdance care să fie recunoscută la nivel județean. Proiectul are ca organizație gazdă Fundația “Emanuel Betania”, ca parteneri Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia și Căminul Cultural Teiuș, iar ca sponsori Novaterm Plus și Feromat Construct.

Primul spectacol a avut loc la finalul săptămânii trecute la Casa de Cultură a Studenților și va rămâne în memoria celor peste 250 de persoane prezente. În număr mare, albaiulienii și nu numai s-au mobilizat pentru a sprijini mișcarea hip-hop din oraș și au contribuit la un spectacol de excepție. Înainte de începerea spectacolului, parterul sălii mari a  Casei de Cultură a Studenților începea să prindă culoare, umplându-se până la refuz. Când spectacolul începuse, având emoțiile în față, în privirea fiecărui prieten, cunoștință sau spectator, tinerii artiști au punctat bine fiecare detaliu, reușind prin prezența gazdei evenimentului, vlogger-ul Robert Grozav – GEREVEU să aducă un zâmbet pe fața publicului.

Primii au intrat în scenă cei de la Wish Dance Steps, trupa de streetdance care a obținut locul 1 pe țară la cupa școlilor, trupă formată din fete cu potențial și atitudine care trăiesc pentru a dansa. Printre scurtele intervenții ale lui Robert Grozav – GEREVEU, și-a făcut prezența pe scenă o placă cu un mesaj în Graffiti, pe care Ioan Florin Iancu, elev la liceul de Arte ”Regina Maria” a scris Hip-Hop într-un stil clasic. Muzica rap nu putea lipsi din acest ”film de Oscar”, așa că pe scenă a urcat ”Billy”, pe numele său Alin Câmpean, care la cei 18 ani ai săi a cântat despre metehnele societății noastre. Mișcarea urbană, reprezentată cel mai bine de skateri și bikeri, a reprezentat un moment spectaculos al evenimentului, iar prin sărituri și fel de fel de trick-uri a impresionat spectatorii. Show-ul s-a încins când pe scenă și-a făcut apariția Lorena, care a interpretat piesa ”Do it like a dude” a lui Jessie J, acompaniată de beatbox-ul făcut de Paul Oltean și Cosmin Bruzan. Un moment cheie al spectacolului a fost numărul lui Rareș Baba, mentalistul ce demonstrează diferența dintre ”magie” și ”trucuri de magie” la fiecare număr al său, imposibil de demascat. Acesta a avut nevoie de persoane din public pentru a-și realiza momentul, reușind să lase o sală cu gura căscată.

Puștiul care a obținut patru de ”Da” la ultima ediție din ”Românii au talent”, Mihail Chișbac, a făcut un show de excepție, având sub control mingile de basket timp de 5 minute. A urmat Del’Mundo Zet-Crew, trupa de breakdance care a ajuns prin antrenamente zilnice, accidentări și numeroase spectacole să însemne mai mult decât o simplă trupă de ”break”: o familie, având atât membri din vechea generație de break-eri din județul Alba, cât și copii din școala generală. Reunindu-se pentru a da viață unei arte muribunde în acest oraș, au avut un moment de 15 minute ”pe clasicul linoleu” intens aplaudat. Un ”tânăr veteran” al muzicii rap din Alba Iulia, RimeZic, a intrat în uralele publicului, oferind spectacolului sarea și piperul mișcării hip-hop. A început cu piesa ”Nu vom mai răbda”, ce reprezintă o parte importantă a trecutului său muzical și a continuat cu ”Atunci și acum”, o piesă în premieră, pe care o va lansa în perioada următoare împreună cu Dj Undoo. Acompaniat de tânărul VOICA, a fost aplaudat la scenă deschisă de publicul albaiulian pentru piesa ”Cu gandul la ea”, dedicată celor îndrăgostiți, piesă care a “aprins” în sală brichete și alte lumini ca în timpul marilor concerte de pe mapamond. Cei doi au continuat cu piesa ”Iubire necondiționată”, de asemenea aplaudată.

A doua premieră a serii a fost piesa lui Chef featuring RimeZic, piesă ce urmează să apară în săptămânile viitoare. Chef a reușit să capteze privirile publicului prin naturalețea și siguranța de care a dat dovadă. Finalul evenimentului a fost spectaculos, pe scenă a intrat Tagg, membru al trupei Zombie THC, care a cântat alături de cei trei artiști și de public ”This is Hip-Hop”. Artiștii au mulțumit publicului pentru susținere, iar fanii au fost invitați în localul ”La Poarta”, pentru a oferi un feedback spectacolului.

”Proiectul va lua amploare datorită publicului nostru. Vom realiza evenimente de acest gen în mai multe locații din județ sau poate chiar din țară, în spiritul Hip-Hop, pentru că o facem din suflet”, au spus Răzvan Sechereș și Laurențiu Voica, membri ai echipei Bboys și principali organizatori.

Programul YouthBank este implementat local de Fundația Comunitară Alba și este coordonat la nivel naţional de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare în parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale, având ca principali parteneri locali Municipiul Alba Iulia, Dacia Market și Giro. Activitățile YouthBank România sunt incluse în “YouthBank Academy: Soluții durabile pentru implicarea tinerilor în viața comunității” – proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 26 de ani din Teiuș reținut de polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu și și-a agresat fosta soție

Publicat

în

Duminică, 17 martie 2024, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihalț au fost sesizați de către o femeie de 27 de ani, din localitatea Mihalț, cu privire la faptul că a fost agresată de fostul soț.

Din primele cercetări, a rezultat că, în timp ce se afla în incinta unui magazin din localitate, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 26 de ani, din Teiuș, ar fi agresat-o pe reclamantă, provocându-i leziuni la nivelul feței, fără a fi necesară transportarea sa la spital.

Pe numele bărbatului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în cursul zilei de azi, 18 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 20 de ani din Teiuș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat concucând cu permisul suspendat, pe o stradă din Alba Iulia

Publicat

în

Astăzi, 14 martie 2024, în jurul orei 03.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un tânăr de 20 de ani, din Teiuș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Al. I. Cuza din Alba Iulia, având permisul de conducere suspendat.

Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 47 de ani din Teiuș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Primăverii

Publicat

în

Duminică, 10 martie 2024, în jurul orei 03.45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Teiuș au depistat un bărbat de 47 de ani, din Teiuș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Primăverii, din oraș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un angajat al Primăriei Teiuș a găsit un portmoneu și l-a predat Poliției Locale care l-a restituit proprietarului de drept

Publicat

în

Un angajat al Primăriei Teiuș a găsit pe stradă un portmoneu cu bani, carduri și acte. Cu ajutorul poliției Locale a fost identificat proprietarul, căruia i-a fost restituit.

„Dorim să-l felicităm pentru spiritul civic pe colegul nostru Chiorean Cornel care a găsit pe domeniul public un portmoneu cu bani, carduri și acte pe care, împreună cu colegii de la Poliția Locală l-au restituit proprietarului de drept!”, au transmis reprezentanții administrației locale de la Teiuș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Teiuș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administratie

Stiri din zonă

Stiri din Alba

Politica

Stirea ta

Societate

Sport

Publicitate

Economie

Articole Similare

teiusinfoinfo, stiri teius, informatii teius